La 3 ianuarie, ziua în care Michael Schumacher va împlini 50 de ani, o expoziţie dedicată fostului pilot va fi deschisă la Muzeul Ferrari de la Maranello, transmite News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Intitulată "Michael 50", expoziţia va prezenta imagini din cariera lui Schumacher, dar şi înregistrări cu zgomot de motor sau interviuri inedite cu germanul din 2013.

De asemenea, tot în 3 ianuarie va fi lansată o aplicaţie numită "Official Michael Schumacher App" prin intermediul căreia vor putea fi văzute fotografii ale maşinilor de cursă ale germanului.

La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher, s-a rănit grav la cap după ce a căzut la schi, iar multe luni a fost în comă. După ce s-a trezit din comă, el a fost luat în îngrijire de specialişti în neurologie, iar în prezent se află la locuinţa sa din Elveţia. Familia lui Schumacher a oferit în ultimii ani foarte puţine informaţii prinvind starea de sănătate a fostului pilot.