​Italianul Romano Fenati, care a acţionat frâna motocicletei unui adversar, în timpul cursei de Moto2 din cadrul Marelui Premiu al statului San Marino, a declarat că gestul său a fost unui ruşinos şi nu s-a comportat ca un om, potrivit News.ro.

Romano Fenati actionand frana lui Stefano ManziFoto: Captura YouTube

"Am făcut un gest ruşinos şi nu m-am comportant ca un om. Un om adevărat ar fi terminat cursa şi ar fi permis la conducere pentru a obţine o reparare a incidentului precedent. Nu ar fi trebuit să răspund unei provocări. Eu nu sunt aşa şi oamenii care mă cunosc ştiu acest lucru", a declarat Fenati.

Italianul Romano Fenati a comis, duminică, un gest iresponsabil, în timpul cursei de Moto2, clasă anticameră a MotoGP, din cadrul Marelui Premiu al statului San Marino.Fenati a acţionat frâna motocicletei compatriotului său Stefano Manzi, în timp ce ei rulau cu peste 200 de kilometri pe oră pe linia dreaptă a circuitului de la Misano.Pentru gestul său, Fenati a fost descalificat şi suspendat două curse.

Incidentul s-a produs cu zece tururi înaintea finalului, la ieşirea din virajul al şaptelea. După o luptă cot la cot, presărată cu mai multe contacte. Fenati a ajuns paralel cu Manzi, a întins mâna stângă şi a atins frâna motocicletei rivalului, reuşind să-l încetinescă puţin şi să-l depăşească apoi pe linia dreaptă.

Din fericire, Manzi şi-a păstrat echilibrul, dar a abandonat cu şapte tururi înaintea finalului.

Nici Fenati nu a terminat cursa, pentru că organizatorii i-au arătat drapelul negru, cel al descalificării, cu trei tururi înaintea finalului, pentru "conducere iresponsabilă". Pilotul de 22 de ani a fost suspendat două curse de forul internaţional pentru gestul său scandalos.

Fenati a fost exclus, luni, din echipa Marinelli Snipers Team.