Germanul Timo Glock, castigator al campionatului GP2 in 2007, a semnat un contract cu scuderia japoneza Toyota, unde ii va succede compatriotului sau, Ralf Schumacher, a anuntat vineri presa germana. In varsta de 25 de ani, Glock a semnat cu echipa de Formula 1 un contract valabil trei ani.

Pilotul german, a carui venire la Toyota a fost posibila dupa ce Williams BMW a renuntat la dreptul sau de preemptiune, il va avea coechipier in sezonul viitor pe italianul Jarno Trulli.

Glock a pilotat deja in Formula 1, el inclocuindu-l pentru patru curse pe Giorgio Pantano (Jordan) in sezonul 2004. In prima sa cursa – Marele Premiu al Canadei, s-a clasat pe locul 7, avand deci doua puncte la activ.

Toyota, una dintre echipele cu buget impresionant in Formula 1, a anuntat ca a semnat un contract cu japonezul Kamui Kobayashi, care va fi pilot de incercari in sezonul viitor.