Sergio Perez a fost marea surpriza a Marelui Premiu al Malaeziei la Formula 1, pilotul celor de la Sauber terminand cursa pe locul doi. "As fi putut sa castig, dar oricum am facut o treaba foarte buna, echipa a fost fantastica", a precizat Perez. O discutie purtata insa, in timpul Grand Prix-ului, intre Sergio si boxa echipei Sauber alimenteaza speculatiile conform carora Perez nu a fost lasat sa castige: "Checo, fii atent, ne trebuie pozitia asta!", au precizat oficialii celor de la Sauber, intr-un moment in care mexicanul era mult mai rapid decat Alonso.

Sergio Perez Foto: f1.com

"Cred ca as fi putut sa castig. Echipa a facut o treaba foarte buna si m-a chemat la boxe la momentul potrivit. Am pierdut insa timp important la al doilea pitstop. Am reusit sa-l ajung pe Alonso tur dupa tur, dar am pierdut controlul monopostului, iar apoi am fost nevoit sa ma multumesc cu locul doi", a precizat Sergio Perez pentru site-ul oficial al Formulei 1.

Sauber ar fi facilitat victoria lui Alonso

Site-ul f1fanatic.co.uk (citat de Mediafax) a prezentat, imediat dupa cursa, o discutie intre Sergio Perez si echipa sa. "Checo, fii atent, ne trebuie pozitia asta, ne trebuie pozitia asta (n.r locul al doilea)!"

In varsta de 22 de ani, Sergio Perez este un produs al Academiei Ferrari, mexicanul fiind "imprumutat" la Sauber. De asemenea, echipa condusa de Peter Sauber foloseste motoare Ferrari. De aici si pana la speculatii a fost doar un singur pas, o parte a presei britanice vorbind despre faptul ca Perez a primit ordine sa nu-l depaseasca pe Fernando Alonso.