Alina Dumitru, luptatoarea noastra la judo, este cotata ca favorita la castigarea unei medalii de aur. Chinezii spera ca romanca ar putea sa o detroneze pe Tani Ryoko, cea care a castigat aurul la Sidney si la Atena, iar la Barcelona si Atlanta a cucerit argintul.

"Desi Dumitru a parasit Atena in 2004 fara nici o medalie, ea a castigat aurul la cinci Campionate Europene consecutive, anuntandu-se in acest fel ca principala adversara a lui Tani Ryoko", noteaza site-ul oficial al competitiei de la Beijing.

Va fi totusi o lupta in trei pentru ca franceza Frederique Jossinet are si ea un cuvant de spus, ocupand in ultimii ani locurile doi si trei la diferite competitii nationale si internationle.

Ryoko Tani a invins-o pe Alina in semifinalele Olimpiadei de la Atena. Cele doua s-au mai intalnit si la Campionatul de Judo de la Rio de Janeiro in 2007. Invingatoare a fost din nou japoneza, eliminand-o pe Alina tot in semifinale.