Pele vrea sa schimbe regulile din fotbal
Castigator cu Brazilia al Mondialului din 1958, 1962 si 1970, Pele va incerca sa aduca schimbari in regulamentul jocului pentru a-l face mai atractiv si ofensiv pentru Mondialul din 2014, ce se va disputa in tara sa natala.
Una dintre schimbari ar putea fi zidul defensiv al jucatorilor in momentul executarii unei lovituri libere: "Marile probleme pe care le avem sunt faulturile si zidurile care fac sa se piarda mult timp dintr-o partida. Se pierd 1-2 minute pentru fiecare si cel mai rau este ca zidul este o nedreptate ce li se face jucatorilor", a declarat Pele.
"Cand jucam la Santos, depaseam unul, doi, trei, patru adversari si ultimul aparator ma faulta. Arbitrul dadea lovitura libera iar in zid era toata echipa. Aceste lucruri trebuie sa se schimbe. Este o regula ce trebuie schimbata", a mentionat fostul jucator.
O alta schimbare pe care o propune Pele se refera la auturi, care, in opinia sa, ar putea fi executate si cu piciorul.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
- deci sa se scoata regula ofsaidului :) (dau faliment astia de la noi cu talkshow-urile in care dau in reluare de 50 de ori fazele de ofsaid)
- zidul sa aiba maxim 4 oameni in componenta
- faulturile sa fie mai drastic sanctionate; sau faulturile care nu sunt de cartonas sa insemne 5 minute pe banca de rezerve (ca la handbal)
- sa fie permise mai multe schimbari (5 de exemplu)
pe bune?!?!?! iti dai seama ca va fi ca pe maidan? 1-2-3 jucatori tot timpu in bratele portarului?!
cu zidul sunt si nu prea sunt de acord. intre 1 si 6 oameni in functie de distanta etc...
de la 30 m 4 oameni e mult, de la 1 metrii e f putin. mai ales ca daca executi bine lovitura libera poate avea si 22 de oameni in zid ca tot gol e
in rest da nu-s chiar rele ideile :D
in al 2lea rand, 2-3 schimbari ar rezolva aproape toate problemele din fotbal:
1 - intreruperea ceasului la fiecare intrerupere (gen basket). o sa zice-ti ca va dura mult un meci? NU! pentru ca nu va mai fi interes sa traga de timp. de asemenea jucatorii vor fi mai calmi.
2 - sanctionarea pentru joc nesportiv, simulare, etc inclusiv dupa fluierul arbitrului (a se citi: la comisia de disciplina). daca va stii ca pentru o amarata de simulare va sta 1-2 meciuri pe tusa se va gandi de 2 ori pana sa o faca!
3 - evident faulturile sanctionate mai dur. si aici ma refer mai ales la faulturile ce fragmenteaza jocul, ce enerveaza echipa adversa, ce opresc echipa din atac etc.
evident una din mai importante ar fi sa bage dracu ceva care sa minimizeze(de preferat chiar sa elimine) greselile arbitrului … evident aici intra interesul fifa si uefa de a se desfasura finalele importante intre echipe "de calibru"
cam atat. ne chinuim degeaca cu alta aranjare a zidului, sau alt mod de a batea autul.cele