Contestat de jucatorii echipei Real Madrid dupa ce a anulat un gol marcat de Gonzalo Higuain in mansa retur a semifinalei Ligii Campionilor de pe Camp Nou cu Barcelona, arbitrul belgian Frank De Bleeckere se declara multumit de prestatia sa din timpul partidei.

Frank de Bleeckere, multumit de maniera sa de arbitrajFoto: Reuters

Desi UEFA interzice arbitrilor sa faca vreun comentariu despre prestatia lor de la meci, Federatia belgiana de fotbal a tinut sa asigure ca brigada de la Barcelona - Real Madrid este multumita de maniera de arbitraj. "Frank De Bleeckere si brigada sa se uita cu satisfactie la prestatia lor din timpul meciului retur din semifinalele Ligii Campionilor dintre Barcelona si Real Madrid", se arata in comunicatul Federatiei Belgiene de Fotbal.

Arbitrul belgian Frank De Bleeckere a anulat un gol Realului in cea de-a doua repriza, madrilenii acuzand ca maniera sa de arbitraj a fost nedreapta si decisiva in ceea ce priveste rezultatul final. Cristiano Ronaldo este unul dintre contestatarii arbitrului belgian, jucatorul portughez declarand ca aceasta calificare a fost "Misiune imposibila 4" cu De Bleeckere la centru.