Marti se vor stabili primele doua semifinaliste ale Ligii Campionilor, sezonul 2010/2011, dupa meciurile retur dintre Sahtior - Barcelona si Manchester United - Chelsea Londra. Invinsi categoric pe Camp Nou (scor 5-1), elevii lui Mircea Lucescu pot spera doar la o minune cu Barcelona in fata propriilor suporteri, in timp ce londonezii de la Chelsea, vor sa rapuna pe Manchester United chiar la ei acasa, avand insa de recuperat un gol, dupa infrangerea din tur (0-1).

Sahtior are nevoie de un miracol pe Donbass ArenaFoto: Reuters

Sahtior Donetk - Barcelona (TVR1, ora 21:45):

Mircea Lucescu, antrenor Sahtior: "Avem mari probleme in defensiva. Rat este suspendat, Chygrynskiy nu este inca pregatit, iar Chyzhov si Kucher nu si-au incheiat inca recuperarea. Sper ca cei ce vor juca sa faca tot ce le sta in putinta pentru a obtine un rezultat bun. Bineinteles, sansele noastre sa ne calificam sunt foarte mici, dar vrem sa gasim o maniera decenta pentru a iesi din aceasta situatie dificila. Acest sezon de Liga Campionilor este o experienta de nepretuit pentru noi. Am invatat multe lucruri importante ce ne vor ajuta sa ne dezvoltam in continuare.

Nu am pierdut la Londra sau pe Camp Nou din cauza nivelului scazut al echipei. Sahtior are jucatori puternici si talentati, dar la Barcelona am intrat pe teren cu gandul ca sunt mai puternici decat noi. In tur, le-am oferit trei cadouri. E o greseala sa crezi ca Barcelona e puternica doar pentru ca are staruri in echipa. Guardiola a organizat echipa perfect". (uefa.com)

Pep Guardiola, antrenor Barcelona: "Vom juca in maniera noastra obisnuita, insa anumite aspecte vor depinde de tactica pe care o va adopta Sahtior. Jocul de marti nu va fi o sesiune de antrenament inaintea meciului de sambata cu Real Madrid. In ciuda infrangerii din tur, echipa lui Lucescu este foarte puternica. Daca nu ar fi fost asa nu ar mai fi ajuns in sferturi.

Ne asteapta un test serios, Va trebui sa ne incheiem misiunea in Liga Campionilor inainte de a ne pregati pentru meciul de pe Santiago Bernabeu. Vreu sa mentionez din nou ca aceasta dubla mansa inca nu este castigata. In fotbal e posibil orice, dar vom munci din greu pentru a impiedica pe Sahtior sa produca vreun miracol". (uefa.com)

Rezultat tur: Barcelona - Sahtior 5-1 (Iniesta '2, Alves '34, Pique '53, Keita '60, Xavi '87/ Rakitki '59)

Ultimele rezultate:

Sahtior - Obolon Kiev 0-1 (Kucherenko '86)

Barcelona - Almeria (Messi '53-penalty, '90+2, Thiago '64/ Corona '50)

Echipe probabile:

Sahtior: Pyatov, Kobin, Rakitskiy, Ishchenko, Shevchuk, Hubschman, Fernandinho, Douglas Costa, Jadson, Willian, Luiz Adriano

Barcelona: Valdes, Alves, Pique, Busquets, Adriano, Xavi, Mascherano, Keita, Pedro, Messi, Villa

Manchester United - Chelsea (Dolcesport, ora 21:45):

Sir Alex Ferguson, manager Manchester United: "De acum incolo, fiecare meci este ca o finala. Aceasta competitie este ca o obsesie pentru Chelsea. Cu siguranta de aceea l-au transferat pe Torres. Dar este o competitie greu de castigat deoarece cele mai bune echipe sunt aici. Uitati-va la forma incredibila a Barcelonei sau a Realului. E aproape sigur ca vor juca o semifinala impreuna si asta e fantastic". (uefa.com)

Carlo Ancelotti, manager Chelsea: "Avem amintiri placute de la ultima victorie pe Old Trafford, dar acel meci e deja istorie. Am jucat deja 90 de minute din aceasta dubla mansa. Manchester a jucat mai bine ca noi si conduce cu 1-0, dar noi putem inca intoarce lucrurile in favoarea noastra. Am fi putut face mai multe in tur, dar nu am meritat sa pierdem.

Nu ma tem si nu sunt ingrijorat. Sunt doar fericit ca avem sansa de a juca astfel de jocuri. Nu vom presa de la inceput deoarece ne trebuie timp pentru a ne face jocul si a inscrie. Trebuie sa fim echilibrati pentru ca United este periculoasa pe contra-atac. Rooney este cel mai periculos jucator, dar nu ne vom schimba jocul doar pentru a-l anihila pe el.

Liga Campionilor nu este o obsesie pentru noi, e un vis. Vom juca un sfert de finala si avem sansa de a atinge finala in trei meciuri, la fel ca United. Amintirea finalei pierdute in 2008 poate fi o motivatie buna pentru toti. In fotbal, intotdeauna ai o sansa pentru a te razbuna si sa speram ca vom avea amintiri placute dupa meciul de marti. (uefa.com)

Rezultat tur:Chelsea - Manchester United 0-1 (Rooney '24)

Ultimele meciuri:

Manchester United - Fulham 2-0 (Berbatov '12, Valencia '32

Chelsea - Wigan 1-0 (Malouda '67)

Echipe probabile:

Manchester United: Van der Sar, O'Shea, Ferdinand, Vidic, Evra, Valencia, Carrick, Ji-Sung, Nani, Rooney, Hernandez

Chelsea: Cech, Bosingwa, Ivanovic, Terry, Cole, Ramires, Lampard, Essien, Malouda, Torres, Drogba