Galatasaray a anuntat, in cursul zilei de vineri, pe site-ul sau oficial, ca Gica Hagi nu mai este antrenorul echipei. Despartirea dintre cele doua parti a fost facuta pe cale amiabila, dupa cum informeaza conducerea formatiei de pe "Turk Telekom Arena".

Gica Hagi s-a despartit de Galatasaray Foto: galatasaray.org

"Incepand din data de 25 martie 2011, am decis sa incetam colaborarea cu directorul tehnic Gheorghe Hagi, antrenorul Bogdan Vintila si preparatorul fizic Giovanni Melchiorre, dupa ce am avut o discutie cu acestia si am ajuns la o intelegere. Ii multumim pentru eforturile depuse lui Gheorghe Hagi, care si-a scris cu mandrie numele in paginile cele mai importante ale istoriei clubului Galatasaray si este iubit de toti cei care tin cu echipa galben-rosie si de club", se precizeaza pe site-ul oficial al formatiei din Istanbul.

Discutia hotaratoare dintre Hagi si conducerea clubului a avut loc vineri, dupa antrenamentul de dimineata (a fost condus de tehnicianul roman).

"Desi mai aveam un an de contract, am vazut ca nu fac parte din proiectele clubului. Dupa ce am constatat acest lucru am discutat fata in fata, ne-am inteles si am decis sa reziliem contractul. Sa plece un om este cel mai usor. Consider ca in angajamentele mele anterioare cu Galatasaray, ca jucator si ca antrenor, lucrurile au mers bine. Din pacate de aceasta data nu a fost cum mi-am dorit. Nu voi explica acum motivele. M-am hotarat ca este cel mai bine sa pun punct acum, pentru ca nu fac parte din viitorul clubului. Bineinteles ca si eu sunt foarte trist, dar in niciun caz nu regret" - Gica Hagi la postul Galatasaray TV, conform Mediafax.

Gica Hagi a fost numit antrenor al echipei in data de 21 octombrie 2010, atunci cand l-a inlocuit pe Frank Rijkaard (demis in urma rezultatelor slabe din toate competitiile).

Palmaresul lui Hagi in al doilea mandat la Galatasaray:

18 partide, sase victorii, trei egaluri si noua infrangeri. Golaveraj: 17-22, acesta este palmaresul lui Hagi in campionat. In Cupa Turciei, Galatasaray a parasit competitia inca din faza sferturilor de finala, dupa 2-3 la general cu Gaziantepspor.

Echipa "Cim-Bom" se afla pe locul 11 in campionat, cu 33 de puncte acumulate dupa 26 de etape disputate (la o distanta de 27 de puncte de liderul Fenerbahce).

Singura mare performanta reusita de Hagi pe banca tehnica a celor de la Galatasaray a fost castigarea Cupei Turciei, in stagiunea 2004-2005.

De-a lungul carierei, Hagi a mai antrenat nationala Romaniei (2001), Bursaspor (2003), Galatasaray (2004-2005), FC Timisoara (2006) si Steaua (2007).

Bulent Under, noul antrenor

Bulent Under (61 de ani) se va ocupa de pregatirea lui Galatasaray pana la finalul sezonului, tehnicianul urmand sa fie ajutat de catre Tugay Kerimoglu (secund), conform Mediafax.

Under nu este strain de formatia de pe "Turk Telecom Arena", acesta fiind ajutorul lui Fatih Terim intre 1996 si 2000. Tehnicianul s-a mai aflat pe banca tehnica a echipelor Denizlispor (1992-1993) si Samsunspor (2000-2001).

Fanii Galatei il vor iubi in continuare pe "Rege"

"Pentru noi esti o mare iubire! Esti aerul, sufletul, mandria noastra ... Tu esti posterul aflat in locul cel mai important din camera noastra, Hagi... Dragostea noastra pentru tine, admiratia noastra nu se vor sfarsi nici cu o mie de despartiri cu capul plecat, dar cu una! Dar noi il vrem pe Hagi, cel care purta echipamentul galben-rosu si poate pe el il iubim... (...) Mare Hagi, esti o victima a insistentelor de a rezista ale unei conduceri destramate, care are dificultati in a se mentine! si tu esti un rezultat al politicii de «consumare a legendelor», esti o victima! Noi nu vrem si nu rezistam sa te vedem stand singur pe banca, consumandu-te in tacere. Noi, cei care avem posterul tau in camera, nu suportam sa te vedem intr-o astfel de situatie... Am crescut cu tine, am trait momente de neuitat cu tine. Nu te vom uita", au precizat suporterii echipei Galatasaray pe site-ul lor oficial (webaslan.com), conform Mediafax.