Inglodat in datorii, Adrian Mititelu a decis sa vanda cei mai importanti jucatori ai Stiintei, prima mutare fiind trecerea lui Mihai Costea la Steaua. "Daca oferta este buna pentru Craiova, vin la Steaua", a precizat atacantul. "Vand si la Dinamo si la Steaua, oricui. N-am ce sa fac, altfel nu iau licenta", a completat Adrian Mititelu, patronul oltenilor.

Mihai CosteaFoto: AGERPRES

In momentul venirii la Craiova, Adrian Mititelu a declarat "razboi" formatiilor din Bucuresti, omul de afaceri precizand ca nimeni de la Craiova nu va ajunge la Steaua sau la Dinamo.

Cu multe datorii pe cap si in pericol sa nu primeasca licenta pentru sezonul viitor, Mititelu a hotarat sa treaca la actiune. Astfel, Mihai Costea este foarte aproape de Steaua. In schimbul atacantului, ros-albastrii vor plati 1,4 milioane de euro (reprezentand 60% din drepturile federative ale fotbalistului), conform gsp.

"Mihai Costea e un tanar de mare talent si sper sa aibe si progres pe masura talentului si sa ajunga in atacant de mare valoare. E un tip care se pliaza bine pe un stil al Stelei asa din trecut. E jucator cu calitati tehnice, viteza, combinatii. E un atacant de viitor, dar depinde si de el in continuare. Patronul nu m-a intrebat daca il vreau, dar evident ca as fi vrut sa-l ia. Probabil ca a vrut sa tina secret ca sa nu mai intre si altcineva pe fir. Nu s-a vorbit deloc despre aceasta intentie a lui. E foarte bine, asa ar trebui sa procedeze mereu", Sorin Cartu, antrenor Steaua, pentru sport.ro.

"Daca ar fi o oferta buna pentru Craiova, as veni la Steaua" - Mihai Costea, gsptv.

"Din acest moment, orice jucator este de vanzare. Embargoul privind transferurile jucatorilor catre echipele din capitala a cazut. Vand si la Dinamo, si la Steaua, oricui! N-am ce sa fac, altfel nu iau licenta" - Adrian Mititelu, pentru gsp.