FC Liverpool are nevoie de un singur punct din intalnirea cu Steaua, in penultimul meci al Grupei K din Europa League, pentru a-si asigura calificarea in saisprezecimile competitiei. De aceea, antrenorul Roy Hodgson a decis sa menajeze cativa jucatori pentru meciurile din Premier League, printre fotbalistii care nu vor face deplasarea la Bucuresti numarandu-se si campionul mondial Fernando Torres.

Liverpool isi odihneste titulariiFoto: Reuters

"Cormoranii" au pierdut in weekend meciul cu Tottenham si nu vor sa riste nimic in fata celor de la Aston Villa, asa ca jucatori cheie ai lui Hodgson vor fi odihniti si nu vor juca joi impotriva Stelei, in Europa League. Pe langa accidentatii Steven Gerrard, Jamie Carragher sau Daniel Agger, nici spaniolul Fernando Torres nu va veni pe Ghencea.

Carragher s-a accidentat in ultimul meci din Premier League si va sta trei luni pe tusa din cauza unui umar dislocat. Locul sau in echipa va fi luat de un tanar de 18 ani, Danny Wilson. Transferat in vara de la Rangers, Wilson a jucat un singur meci pana acum pentru Liverpool, in infrangerea din Cupa Ligii, cu Northampton Town. "Martin Kelly si Danny Wilson vor fi titluari impotriva Stelei si e o ocazie imensa pentru ei de a arata ca merita sa fie in prima echipa", a confirmat Roy Hodgson.

"Torres nu va face deplasarea la Bucuresti. Pot sa las sase sau sapte jucatori acasa, pe care ii vreau titulari in meciul cu Aston Villa. Pe hartie, da, e o echipa , dar cred ca jucatori ca Joe Cole, Ryan Babel, Milan Jovanovic, Danny Wilson, Christian Poulsen si Jonjo Shelvey sunt mai mult decat capabili sa faca o treaba buna", a anuntat tehnicianul.

In lipsa lui Steven Gerrard, antrenorul lui Liverpool trebuie sa aleaga si un nou capitan: "Am doua posibilitati. Pepe Reina este una dintre optiuni, si intr-un anumit fel e o alegere evidenta, dar mai este si Kyrgiakos, care va fi titular joi".

Lotul formatiei Liverpool pentru meciul cu Steaua: Pepe Reina, Brad Jones, Martin Hansen, Fabio Aurelio, Joe Cole, Milan Jovanovic, Sotirios Kyrgiakos, Ryan Babel, Lucas, Danny Wilson, Christian Poulsen, Jonjo Shelvey, Martin Skrtel, Daniel Pacheco, David Ngog, Martin Kelly, Nathan Eccleston, John Flanagan, Jack Robinson

Partida dintre Steaua si FC Liverpool, se va desfasura joi, de la ora 20:00. O victorie pentru gruparea ros-albastra si o remiza in cealalta intalnire a Grupei, va asigura Stelei calificarea in primavara europeana.

Clasament Grupa K:

1. Liverpool 8 puncte

2. Steaua 5 puncte

3. Napoli 3 puncte

4. Utrecht 3 puncte