Echipa de fotbal Madron din Cornwall (Marea Britanie) a suferit o infrangere rusinoasa sambata trecuta, in fata rezervelor celor de la Illogan RBL, in Liga Mining. Avand la dispozitie doar sapte jucatori, Madron era condusa deja la pauza cu 24-0, pana la final adversarii reusind sa duca scorul la 55-0.

11 jucatori diferiti au marcat in victoria celor de la Illogan, liderul din Liga Mining, gazdele marcand un gol la fiecare doua minute. Cel mai bun marcator a fost Luke Abbott-Smith (10), urmat de Gareth Pitt (8), Luke Helan (7), Ryan Treloar (6), Jason Buckley (6), Mikey Pascoe (6), Nick Ward (3), Lee Harris (3), Stuart Peters (3), Adam Callaway (2) si Dave Thomas (1).

Inaintea meciului cu Illogan RBL, Madron avea deja un golaveraj de -148 dupa noua meciuri jucate, iar dupa aceasta noua umilinta au ajuns la un golaveraj de -203. In cele zece meciuri jucate in acest sezon, Madron a reusit sa si inscrie, de doua ori. Cu toate acestea, nefericitii de la Madron nu sunt ultimii in liga: echipa Storm ocupa ultimul loc, cu -3 puncte.

Mark Waters, antrenorul secund al echipei castigatoare: "Nimeni nu se bucura la un asemenea joc. Ii admir pe cei sapte jucatori de la Madron, dar acest scor nu este decat o bataie de joc a ligii".

Alan Davenport, oficial al Madron: "Stiu ca toata lumea probabil rade de noi acum, dar noi ne vom lupta in continuare. Echipele se retrag din liga tot timpul, dar noi nu am ratat niciun meci in acest sezon si vom continua. Este un moment dificl, dar de ce sa ne retragem?".

Aceasta victorie a celor de la Illogan depaseste cu mult recordul mondial din fotbalul international care apartine Australiei, ce a invins cu 31-0 echipa din Samoa Americana. Un scor zdrobitor a fost inregistrat si in 2002, in Madagascar, cand echipa Stade Olympique de L'Emyrne si-a marcat 149 de autogoluri in partida cu AS Adema, in semn de protest fata de o decizie a arbitrului dintr-un meci anterior.