A fost desemnat omul ultimei etape din Bundesliga dupa o evolutie deosebita contra celor de la Werder Bremen (scor 6-0). Ciprian Marica spera sa repete si la echipa nationala parcursul bun de la Stuttgart. "Am nevoie de Mutu, este jucatorul care poate sa-ti dea o pasa decisiva", a precizat atacantul Romaniei.

Marica trebuie sa conduca nationala spre victorieFoto: Reuters

"Nu ma pregatesc altfel. Sistemul de joc functioneaza si acest lucru ma pune in valoare. Asa s-a intamplat si cu Werder Bremen. Poate ca sunt un tip mai special. Am nevoie de mai multe lucruri pentru a da randament" - Ciprian Marica (Dolcesport).

Il vrea pe Mutu la nationala

Atacantul primei reprezentative il doreste pe Mutu inapoi printre tricolori, Marica fiind de parere ca fotbalistul Fiorentinei este capabil sa-l puna in evidenta cu pasele sale.

"Mutu este un jucator care poate sa-ti dea o pasa decisiva. Am nevoie de un asemenea jucator si mi-ar prinde bine sa-l am alaturi de mine", a precizat Marica.

S-a impacat cu selectionerul

"Sunt bucuros ca am rezolvat problemele cu Razvan Lucescu. Sper sa se vada acest lucru. Sunt pozitiv si optimist. Nu mai privesc in trecut. Pana acum nu m-am simtit foarte bine la nationala, insa dupa discutia avuta cu Razvan, sper ca lucrurile s-au rezolvat", a conchis Ciprian Marica.

Pe 17 noiembrie, nationala Romaniei va intalni Italia intr-o partida amicala. Jocul se va desfasura la Klagenfurt (Austria), de la ora 21.30, urmand sa fie in direct pe Protv si Live Text pe HotNews.ro.