Utrecht si Steaua au remizat, scor 1-1, intr-o disputa contand pentru Grupa K din Europa League. Olandezii au lansat un atac la adresa brigazii franceze care a oficiat la meci, Ton Du Chatinier si compania fiind de parere ca arbitrii au influentat rezultatul final. "Golul lui Van Wolfswinkel a fost perfect valabil, abitrajul mi-a lasat un gust amar", a declarat tehnicianul batavilor.

Steaua, remiza in OlandaFoto: Reuters

"Am aratat tuturor celor trei echipe cu care suntem in grupa ca putem tine pasul cu ele, am remizat cu toate pana acum. Avem sanse bune sa mergem mai departe. Trebuia sa facem 2-0 ca sa nu mai vorbim acum despre faza din minutul 51. Nu vreau sa spun prea multe despre arbitraj, prefer sa-mi musc limba. Dar chiar si cand voi deschide o bere acasa, tot un gust amar voi avea. Am revazut faza iar si iar, e gol valabil la Van Wolfswinkel, nici vorba de ofsaid" - Ton Du Chatinier, antrenor Utrecht.

"Cu putin mai mult noroc si precizie, in acest moment puteam avea sase sau chiar noua puncte in grupa. E al treilea meci pe care-l puteam castiga, dar n-am facut-o nici de aceasta data. Acum trebuie sa castigam la Bucuresti peste doua saptamani pentru a ramane cu sanse de calificare. Ma simt foarte prost pentru acest autogol, pare prostesc daca privesti din afara, dar s-a intamplat intr-o fractiune de secunda. Nu trebuia sa se intample. Nu mai pot schimba nimic" - Alje Schut, fundas Utrecht (autorul autogolului).

"Nu a fost niciun ofsaid la golul meu. Arbitrul a mers orbeste pe mana asistentului, era clar ca eram cel mult pe linie cu un aparator advers. Trecand peste acest aspect, trebuia sa o batem pe Steaua, am avut suficiente ocazii, pana si in secundele de final, prin Mulenga. Pacat. In repriza a doua am luptat mai mult, am jucat mai bine. Mai sunt trei meciuri de jucat, va trebui sa si invingem. Cu Steaua am avut un ghinion incredibil: bara, gol anulat, autogol, ratare singuri cu portarul" - Van Wolfswinkel, atacant Utrecht (conform Mediafax).

Brigada partidei a fost compusa din Said Ennjimi (central) - Frederic Cano si Fredji Harchay (asistenti) - toti din Franta.

Grupa K:

Napoli - Liverpool 0-0

Utrecht - Steaua 1-1

Clasament:

1 Liverpool 5 puncte.

2 Napoli 3 (3-3)

3 Utrecht 3 (1-1)

4 Steaua 2 (5-8).