CFR Cluj a inscris de patru ori pe Allianz Arena insa a plecat fara niciun punct de pe terenul celor de la Bayern Munchen, fiind invinsi cu 3-2. Clujenii nu i-au prins pe nemti intr-o zi prea buna, insa doua autogoluri ale lui Cadu si Panin au inclinat balanta in favoarea echipei lui Louis van Gaal, care isi intareste primul loc in Grupa E, avand maxim de puncte.

Foto:

Inceputul de meci nu a avut deloc un ritm alert, primele 20 de minute scurgandu-se fara faze prea mari la cele doua porti. Prima ocazie demna de mentionat a apartinut clujenilor (min. 21), la centrarea de la colt a lui De Zerbi. Piccolo primeste un balon la bara a doua, insa trimite peste bara din doi metri. Cadu aprinde sperantele clujenilor dupa sapte minute, inscriind un gol superb cu capul dupa o centrare la coltul scurt.

Capitanul CFR-ului reuseste sa puncteze din nou, dupa doar patru minute, insa in proprie poarta. Kroos a trimis un sut paralel cu poarta, insa Cadu, in incercarea sa de a respinge a deviat balonul in proprie poarta (min. 32). Dupa alte patru minute, Bayern primeste un nou cadou, Panin trimitand si el un balon in poarta lui Stancioiu.

Clujenii au avut sansa de a egala la 2 in ultima faza a primei reprize, dar Traore rateaza incredibil, trimitand in bara intr-o situatie de unu la unu cu portarul Butt.

Bayern a dominat repriza secunda, iar in minutul 77, Bayern conducea cu 3-1, dupa o noua greseala a clujenilor. Stancioiu a respins o minge direct in piciorul lui Mario Gomez, iar atacantul a inscris de langa Cadu. Culio stabileste scorul final (3-2) cu bara-gol, dupa o pasa de la italianul De Zerbi.

Echipe de start:

Bayern: Butt, Lahm, Badstuber, Tymoschchuk, Ottl, Schweinsteiger, Pranjic, Altintop, Muller, Kroos, Olic

Rezerve: Kraft, Braafheid, Demichelis, Knasmuller, Jullich

CFR Cluj: Stancioiu, Panin, Cadu, Piccolo, Rada, Dica, Bastos, Kivuvu, Culio, De Zerbi, Traore

Rezerve: Nuno Claro, Tony, Costa, Alcantara, Hora, Veloso, Bjelanovic

Arbitri: Martin Atkinson; M. Mullarkey, P.Kirkup (Anglia)

Grupa E:

1. Bayern Munchen 9 puncte

2. FC Basel 3 puncte

3. CFR Cluj 3 puncte

4. AS Roma 3 puncte