Finantatorul FC Vaslui Adrian Porumboiu a anuntat vineri ca va renunta la echipa de fotbal, adaugand ca a si pregatit actele pentru un asemenea gest.

Adrian Porumboiu, patron VasluiFoto: AGERPRES

"Categoric renunt. Am pregatit si documentele. Asta nu inseamna ca echipa se va desfiinta. Echipa poate functiona si fara mine" - Adrian Porumboiu, pentru Mediafax.

Porumboiu a mai declarat si in iarna ca vrea sa renunte la echipa, "amenintare" care nu s-a concretizat.

Ultima declaratie vine pe fondul unui diferend pronuntat cu antrenorul spaniol Lopez Caro - Porumboiu nu il poate demite, intrucat trebuie sa ii plateasca o clauza de reziliere de un milion de euro, iar spaniolul nu vrea sa plece, desi nu are pe cine antrena: jucatorii nu s-au prezentat la ultimele sedinte de pregatire!

Lopez Caro a venit la o sedinta de pregatire cu doi notari care sa certifice faptul ca a venit sa isi exercite dreptul la munca.

Porumboiu spune ca gesturile lui Lopez Caro sunt "provocari", dezvaluind ca jucatorii aveau de fapt liber, nicidecum program de pregatire.

Dupa 6 etape, FC Vaslui ocupa locul 14 in Liga 1, cu 5 puncte.