Ciprian Deac se va infrunta incepand din acest sezon cu granzii din Budesliga. Internationalul de 24 de ani a semnat cu formatia Schalke 04, mijlocasul roman urmand a fi coleg cu fostul capitan al celor de la Real Madrid, Raul

"Deac este un jucator ce poate juca atat pe dreapta, cat si pe stanga si are calitati de playmaker. Dupa ce a cazut transferul lui Misimovic, am actionat rapid si am semnat cu acest jucator roman foarte talentat", a declarat Felix Magath, pentru site-ul oficial al clubului german.

Oficialii lui Schalke au marturisit ca ii urmareau de ceva vreme pe cei de la CFR, insa vroiau sa achizitioneze un atacant. "I-am urmarit in mod repetat pe cei de la Cluj in cautarea unui atacant. Bernd Hollerbach a fost la Cluj si cand s-a intors a spus sa nu cumparam un atacant, ci pe Ciprian Deac", a marturisit antrenorul Magath.