Astra Ploiesti a anuntat, marti, prin intermediul site-ului oficial al clubului, ca a ajuns la un acord cu sase dintre actualii jucatori ai Unirii Urziceni, acestia urmand a se alatura lotului lui Mihai Stoichita incepand de saptamana viitoare.

Sorin Frunza, la RapidFoto: Agerpres

"E cert: pe langa Galamaz, Marinescu, Ricardo, au mai devenit jucatorii Astrei internationalul Iulian Apostol, Sorin Frunza si Raul Rusescu! Cei sase campioni (cu Unirea Urziceni) se alatura chiar saptamana aceasta lotului pregatit de lui Stoichita", informeaza site-ul oficial al clubului.

Unirea Urziceni are serioase probleme, in ultimele saptamani ramanand fara managerul general Mihai Stoica, directorul sportiv Narcis Raducanu, dar si fara antrenorul israelian Ronny Levy. Gruparea ialomiteana a fost eliminata in turul trei preliminar pentru Liga Campionilor de catre Zenit St. Petersburg si e aproape Sa ratEZE si accederea in grupele Europa League, in mansa tur a play-off-ului fiind invinsa de croatii de la Hajduk Split cu 4-1.

UPDATE:"Nimeni de la Unirea nu mi-a zis ca s-ar fi inteles cu Astra pentru transferul meu, iar eu nu am semnat cu nici o echipa" - Iulian Apostol (gsp)

"Saptamana trecuta am semnat cu Galamaz, Ricardo si Marinescu. Contractele sunt semnate, dar au ramas la cei de la Unirea ca garantie. Joi au revenit cu un telefon si a ramas sa mai negociem pentru alti jucatori. Am stabilit sa mai transferam inca trei jucatori ieri. E vorba de Apostol, Rusescu si Frunza. Astazi, Galamaz a venit la noi si a spus ca nu vrea sa mai vina la Astra. Galamaz a semnat si eu voi inregistra contractele la Liga. Credeam ca domnul Bucsaru este un om serios. Petre Buduru a primit un telefon si i s-a spus ca actele de transfer au disparut. S-au evaporat. Actele ramasesera la ei pentru ca trebuia sa le dam banii. Galamaz a cerut chiar un contract pe trei ani. Noi l-am vrut si pe Maftei, dar s-a opus domnul Bucsaru. Le-am oferit jucatorilor aceleasi conditii ca la Urziceni, aveau cele mai mari salarii de la Astra. Eu plateam cateva milioane de euro pentru acesti jucatori" , - Ioan Niculae, patron Astra Ploiesti (Digisport)