A marcat primul gol pentru Real pe 5 noiembrie 1994, intr-un derbi al capitalei Spaniei contra lui Atletico Madrid. Raul Gonzalez este cel mai important fotbalist care a jucat pe Santiago Bernabeu in ultimele decenii. "Inima va ramane intotdeauna alaturi de echipa", a marturisit atacantul care a facut istorie pentru "albi". Va evolua pentru Schalke 04 in noul sezon competitional dupa o viata petrecuta la galactici.

Raul GonzalezFoto: Reuters

"Nu poate fi o zi obisnuita de luni pentru suporterii Realului. Marele capitan va parasi echipa. Idolul celor tineri, dar si al celor trecuti de prima tinerete, va pleca in Germania. Va incerca o noua provocare dupa ce Madridul nu i-a lasat prea multe variante viabile. 5.747 de zile in care Raul a fost o adevarata legenda la Madrid" - se precizeaza in AS.

In varsta de 33 de ani, Raul a debutat pentru Real Madrid in octombrie 1994, intr-o partida contra celor de la Real Zaragoza. Pe atunci, atacantul avea doar 17 ani.

"E cea mai dificila zi din cariera mea, sper sa nu uit pe nimeni, vreau sa spun tot ce simt. Sa joc pentru Real a fost cel mai mare vis al meu. Am pus suflet in fiecare actiune pe care am avut-o pe terenul de joc", a declarat Raul Gonzalez in cadrul unei conferinte de presa.

Cu lacrimi in ochi, "capitanul" i-a salutat pe suporterii prezenti pe Bernabeu, iar apoi a parasit celebra arena spaniola.

Vezi aici unele dintre cele mai frumoase goluri ale lui Raul pentru Real Madrid: