Barcelona l-a transferat pe David Villa, iar presa a speculat imediat o inevitabila cedare a lui Zlatan Ibrahimovic. "Sunt jucatorul Barcelonei. Mai am patru ani de contract si vreau sa ii duc la bun sfarsit", a precizat Ibra pentru jurnalistii suedezi. Milan, Chelsea si Manchester City s-au aratat interesate de semnatura atacantului catalanilor.

Zlatan Ibrahimovic, dorit de RealFoto: Reuters

"Cand am plecat in concediu eram jucatorul Barcelonei. Tot acelasi statut il voi avea si la intoarcerea din vacanta. Mai am patru ani de contract cu campioana Spaniei si sunt mai mult decat hotarat sa ii duc la bun sfarsit", a declarat Ibra intr-o conferinta de presa sustinuta in Suedia.

"Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au transferat deja la Chelsea sau la Manchester City. Am fost acolo numai datorita lor", a glumit Zlatan.

Dupa un sezon mai putin reusit al lui Ibrahimovic (16 goluri in 29 de aparitii), Barcelona l-a achizitionat pe David Villa (de la Valencia) inainte de startul Cupei Mondiale din Africa de Sud.