FC Timisoara datoreaza peste un milion de euro catre statul roman, acesti bani reprezentand restante la contributia la salarii, TVA si alte contributii sociale. "Cum pot sa achit deplasarea, baremurile si cheltuielile de meci daca avem conturile blocate? Nu stiu daca vom putea sa jucam", a declarat Marian Iancu, patronul echipei de pe Bega.

Marian Iancu, patron FC TimisoaraFoto: AGERPRES

Proprirea pe conturile formatiei din Liga 1 s-a facut dupa o perioada de gratie de patru luni.

Mircea Simeria, seful Administratiei Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Directiei Finantelor Timis, a precizat (conform Mediafax) ca echipa de fotbal a fost informata in legatura cu aceasta datorie de peste un milion de euro inca din luna martie a anului in curs.

Cum banatenii nu au platit, a fost pus sechestru pe conturile societatii. "Sunt cel putin un milion de firme care au conturile blocate de catre ANAF. Ei forteaza niste norme care nu s-au aplicat nicaieri, dar care se aplica acum", a declarat Marian Iancu, citat de Mediafax.

In cazul in care Timisoara nu plateste datoria catre stat, se poate ajunge la executare silita. Jucatorii ar putea fi valorificati pe piata transferurilor pentru a fi achitata suma restanta.

"Sunt suparat ca ceea ce nu se aplica la altii se aplica la mine, asta e singurul lucru, si este normal ca ne bulverseaza toata activitatea" - Marian Iancu.

"Cum pot sa achit deplasarea, baremurile si cheltuielile de meci daca avem conturile blocate? Nu stiu daca vom putea sa jucam. Nu ma intereseaza acum Europa! Blocarea conturilor a fost facuta dupa o norma care nu s-a aplicat niciodata, niciunde in Romania", a conchis Iancu.