Cu o zi inainte de marea finala, Sepp Blatter, presedintele FIFA, a analizat Cupa Mondiala din Africa de Sud, in cadrul emisiunii Sportsweek de la BBC Radio 5 Live, respingand criticile aduse gazdei, dar si controversele legate de arbitri sau scaunele libere de pe stadioane.

Sepp Blatter (stanga), alaturi de presedintele Africii de Sud, Jacob ZumaFoto: Reuters

In varsta de 74 de ani, Blatter se declara multumit de modul in care s-a desfasurat primul Mondial de pe taram african. "Cupa Mondiala inca nu s-a incheiat, dar puteti vedea un presedinte multumit. Sunt un om fericit. Am spus de la inceput ca avem incredere in Africa. Intotdeauna am aparat deciziile pe care le-am luat. Cand am fost intrebat de un plan B am spus Africa de Sud si planul C era tot Africa de Sud, atat de mult am avut incredere in aceasta tara".

"Fiecare Cupa Mondiala are propria ei istorie si propria ei cultura. A fost un Mondial pe un continent nou cu o noua cultura si de aceea trebuie sa fie analizat din alte persepctive. Daca ne uitam la entuziasmul Africii de Sud si la audientele TV din toata lumea vom observa ca a fost o Cupa Mondiala speciala. A fost o Cupa Mondiala foarte atractiva si pentru mine a fost si emotionanta", a mentionat presedintele FIFA.

Blatter a declarat ca FIFA nu poate fi invinuita pentru calitatea slaba a unor meciuri de la Mondial si a refuzat sa vorbeasca despre introducerea tehnologiei de pe linia portii: "Suntem atasati de cei mai buni arbitri pe care ii avem. Incercam sa-i ridicam la cel mai inalt nivel, dar arbitrii sunt oameni si e firesc sa comita erori, la fel ca toata lumea".

Presedintele FIFA a tinut sa respinga si afirmatiile precum interesul pentru Mondial a fost scazut. "Da au fost scaune neocupate, dar nu am avut stadioane goale. Nu uitati ca 95% din totalul biletelor au fost vandute. Au fost doua orase in care am avut doua meciuri cu o audienta sub asteptari, dar in rest daca va uitati la scaunele goale acelea erau la loje. Nu a fost acelasi entuziasm pentru locurile la loje asa cum a fost in editiile precedente".

Blatter a pus in evidenta avantajele Africii de Sud: "Aceste stadioane sunt adevarate bijuterii din punct de vedere arhitectural. Sunt cu adevarat stadioane bune si spectatorii pot avea o imagine completa asupra terenului, indiferent unde sunt in tribune. Nu exista nici macar o tara europeana care sa aiba stadioane atat de bune cum sunt aici. Nici macar o tara. Africa poate fi mandra ca a organizat aceasta Cupa Mondiala".

Conducatorul Federatiei Internationale de Fotbal nu s-a ferit sa vorbeasca despre vuvuzela, trompeta pe care a aparat-o in fata milioanelor de critici: "Am supravietuit vuvuzelei pana la urma, toata lumea a facut-o. Nu numai sud-africanii au folosit-o, ci si ceilalti suporteri au inceput sa cumpere vuvuzele. La finala de duminica toata lumea va avea cate o trompeta".