Hawk-Eye (celebrul sistem video folosit in tenis) ar putea intra in forta pe piata numita Premier League. Paul Hawkins (managerul companiei care produce tehnologia de ultima generatie) a precizat ca este gata sa ofere sistemul gratis, informeaza Sport Business. Implementarea este tot mai posibila dupa o Cupa Mondiala in care Anglia a avut de suferit de pe urma arbitrajului (nr. Lampard a marcat contra Germaniei, dar golul nu a fost validat).

Golul lui Lampard, nevalidat la MondialFoto: Reuters

"Vom instala gratis sistemul pe toate stadioanele unde se vor juca meciuri contand pentru Premier League. Cerem dreptul de a ne face reclama si a gasi sponsori care sa acopere investitiile. Hawk-Eye iti arata 100% tot ceea ce s-a intamplat, iar fotbalul a demonstrat, cel putin in ultima perioada, ca are nevoie de o autoritate mai mare decat cea a centralului" - Paul Hawkins.

Costul instalarii unui asemenea sistem pe un stadion de fotbal variaza intre 125.000 si 250.000 de lire sterline. Sistemul Hawk-Eye a fost dezvoltat in anul 1999, iar in ziua de astazi este folosit cu mare succes in tenis, snooker si cricket.

Sepp Blatter (seful FIFA) a declarat ca in pofida greselilor mari facute de arbitri la Cupa Mondiala, un asemenea sistem nu va fi adoptat in sportul rege.