Moon Ki-Nam, fost antrenor in Coreea de Nord, povesteste ce pedeapsa i-ar putea astepta pe jucatorii echipei nationale de fotbal la intoarcerea in tara dupa 0-7 cu Portugalia, informeaza Business Insider. Astfel, pe elevii lui Kim Jong-Hun ii paste munca intr-o mina de carbuni pentru "rusinea" pe care au adus-o patriei.

Tae-Se, vedea echipei Coreei de NordFoto: Reuters

"Conducatorii comunisti de la Phenian sunt extrem de darnici atunci cand vine vorba de victorii. Jucatorii sunt asteptati cu case mari. Dupa 0-7 cu Portugalia este insa foarte posibil sa fie trimisi la munca intr-o mina de carbuni", povesteste Moon Ki-Nam.

Fostul tehnician a mai povestit ca familiile fotbalistilor implicati in jocurile de la Cupa Mondiala sunt atent supravegheate. Acestea sunt gasite vinovate in cazul in care unul dintre reprezentanti alege sa nu se mai intoarca in tara.

La Cupa Mondiala de Fotbal din Africa de Sud, Coreea de Nord a fost sustinuta din tribune de cateva sute de persoane, acestea fiind alese de catre regimul de la Phenian (au venit cu suporteri falsi la competitie: actori chinezi platiti sa sustina echipa lui Kim Jong-Hun).