Steaua a anuntat, prin vocea presedintelui Valeriu Argaseala, ca va evolua, incepand cu sezonul viitor, pe stadionul "Gloria" din Buzau. In aceste conditii, ros-albastrii vor parasi arena din Bulevardul Ghencea, una pe care formatia bucuresteana a trait cele mai importante momente din istorie.

"Ne-am inteles cu Buzaul, mergem acolo. Suma de bani ceruta de ei este incomparabil mai mica decat cea solicitata de MApN. Maine (nr. joi) mergem in inspectie la Buzau" - Valeriu Argaseala (gsp).

"Suntem ca Milano, avem cel putin doua echipe care joaca pe terenul nostru. E o pleasca pe capul nostru" - Constantin Boscodeala, primarul Buzaului (evz).

"Acolo jucam sigur. Am prezentat si contractul cu stadionul. Arena este omologata, nu este o problema. In Ghencea nu mai puteam sta din moment ce mi-au facut chirie 25.000 de euro si cu cei 40.000 de euro impozit, nu mai am cum sa stau. Pe Stadionul Steaua nu se mai poate juca, asa au vrut ei, au umflat evaluarea ca sa ma coste mult impozitul pe cladiri. Nu o sa mai fie nicio problema cu suporterii. Ei mi-au zis sa plec din Ghencea si i-am ascultat. Ce mai vor de la mine? Sa plec de la Buzau nu se poate, ca trebuie sa ma goneasca buzoienii, iar buzoienii nu fac asta, ei ma iubesc " - Gigi Becali pentru Mediafax.

Contractul de inchiriere dintre clubul de fotbal Steaua si Ministerul Apararii Nationale pentru arena din Bulevardul Ghencea a fost reziliat, formatia bucuresteana inregistrand intarzieri la plata mai mari de 60 de zile (intelegerea prevede ca in cazul unei intarzieri de peste 60 de zile contractul se reziliaza automat), informeaza M.Ap.N. intr-un comunicat de presa. Pe langa chirie, Steaua mai are de achitat si utilitati restante de aproximativ 20.000 lei.

In cazul in care nu prezinta (pana cel tarziu pe 31 mai) un contract cu un stadion care sa respecte normele pentru disputele din Liga 1 si Europa League,Steaua ar putea sa nu primeasca licenta pentru viitorul sezon competitional.