Antrenorul echipei Pandurii Tg. Jiu, Sorin Cartu a fost suspendat din functie, alaturi de intregul sau staff, cu doua etape inainte de finalul sezonului in Liga 1. Tehnicianul gorjenilor pentru ultimele partide, cu FC Timisoara si Unirea Alba Iulia, va fi Florin Bejinaru.

"Consiliul de Administratie al Clubului Pandurii Lignitul Targu Jiu, intrunit in data de 11 mai 2010, a decis suspendarea din functie a antrenorului principal al echipei Pandurii, Sorin Cartu, si a intregului sau staff tehnic. Celor trei antrenori Sorin Cartu, Mircea Irimescu si Silviu Lung li se vor stabili alte atributii in cadrul clubului pana la finalul acestui sezon", se arata in comunicatul echipei Pandurii.

"Pentru ultimele doua etape din acest sezon, de pregatirea echipei Pandurii se va ocupa antrenorul Florin Bejinaru", informeaza site-ul oficial al clubului gorjean.

Cu doua etape inainte de finalul sezonului, Pandurii se afla in pericol de a retrograda, situandu-se pe locul 16, cu 30 de puncte acumulate. In ultimul meci din campionat, gorjenii au fost invinsi cu 1-0 de Rapid. Ultima victorie a Pandurilor dateaza din 24 aprilie (etapa a XXIX-a), atunci cand au invins cu 1-0 pe FC Brasov.