Chelsea e la doar doua meciuri distanta de titlul de campioana in Premier League. "Albastrii" au castigat, duminica, in fata celor de la Stoke cu 7-0, recastigandu-si prima pozitie in clasament, dar Manchester sta la panda, avand cu un punct mai putin.

"Inaintea meciului cu Stoke am simtit presiunea, dar am avut o performanta fantastica. Acum nu mai simt niciun fel de presiune. Sunt calm si linistit deoarece titlul este in mainile noastre. Noi singuri ne putem decide destinul", a declarat Carlo Ancelotti, a carui formatie poate castiga primul titlu de campioana dupa 2006.

Cu doua etape ramase de disputat in actualul sezon, Chelsea nu are un program prea usor. Albastrii vor juca urmatoarea partida pe Anfield, impotriva celor de la Liverpool.

"Liverpool este in lupta pentru locul al patrulea si vor lupta din greu pentru a obtine aceasta pozitie, deoarece este important pentru viitorul clubului, dar noi acum ne concentram doar asupra jocului nostru", a adaugat tehnicianul italian.

In ultimul meci al sezonului (9 mai), Chelsea va intalni pe Wigan, in timp ce Manchester United mai are de jucat doua partide, cu Sunderland si Stoke.

Rezultatele de duminica ale etapei a 36-a:

Chelsea - Stoke 7-0 (Kalou '24, '31, '68, Lampard-penalty '44, '81, Sturridge '87, Malouda '89)

Everton - Fulham 2-1 (Snalling-autogol '49, Arteta-penalty '90/ Nevland '36)

Burnley - Liverpool 0-4 (Gerrard '52, '59, Rodriguez '74, Babel '90)

Aston Villa - Birmingham 1-0 (Milner-penalty '83)

Clasament:

1. Chelsea 80 puncte

2. Manchester United 79p

3. Arsenal 72p

4. Tottenham 64p

5. Aston Villa 64p

6. Manchester City 63p

7. Liverpool 62p

Etapa viitoare:

Birmingham - Burnley

Blackburn - Arsenal

Fulham - West Ham United

Liverpool - Chelsea

Manchester City - Aston Villa

Portsmouth - Wolverhampton

Stoke - Everton

Sunderland - Manchester United

Tottenham - Bolton

Wigan - Hull City