Sorin Ghionea nu mai este jucatorul Stelei, fostul capitan din Ghencea semnand un contract cu FC Rostov (echipa din prima liga din Rusia), formatie pregatita de Oleg Protasov, tehnician care a pregatit cu mai multi ani in urma echipa din Bulevardul Ghencea, informeaza gsp.

Protasov il cunoaste pe fotbalist inca din perioada in care i-a pregatit pe ros-albastri - in sezonul 2006-2006 al Ligii 1 (pentru jumatate de an).

Dupa ce in ultima perioada a declarat ca vrea sa il vanda pe fundas, Gigi Becali a reusit pana la urma acest lucru, rusii achitand clauza de eliberare (100.000 de euro) pentru a-si asigura semnatura lui Ghionea.

"Am batut palma pentru 100.000 de euro. Mai ramane doar ca Rostov sa se inteleaga cu Ghionea" - Valeriu Argaseala (gsp)

FC Rostov a evitat retrogradarea in ultima editie de campionat din Rusia, echipa terminand pe locul 14 din cele 16 echipe (ultimele doua formatii au mers in esalonul secund).

Sorin Ghionea a fost, saptamanile trecute, aproape de FC Vaslui (echipa pregatita de Marius Lacatus), dar totul a cazut in ultimul moment din cauza sumei de transfer. Pentru a-l inlocui pe Ghionea Steaua l-a adus pe Jelev de la Otelul Galati.

"Au fost niste tensiuni acolo (nr. la Steaua) si probabil ca Ghionea a spus ca nu se mai poate. Cred ca, cel putin din punct de vedere financiar, el castiga din transferul asta" - Emerich Ienei (sport.ro).

FC Rostov a luat fiinta in anul 1930 (s-a numit de-a lungul timpului Traktor, Torpedo si Rostselmash), iar cea mai buna performanta a fost un loc sase in anul 1998 (in prima liga din Rusia) si o semifinala de Cupa Intertoto in anul 1999.

Vezi aici pagina oficiala a formatiei FC Rostov.