Nicolae Dica se reintoarce in Liga 1. Mijlocasul de 29 de ani va fi imprumutat de catre actuala sa formatie, Catania, la CFR Cluj, pentru o perioada de sase luni, urmand ca in vara gruparea din Gruia sa-l poata cumpara definitiv.

"Nicolae Dica va veni pentru 6 luni sub forma de imprumut la CFR Cluj. Ma bucur foarte mult ca si el a vrut sa colaboram. De aici el poate sa ajunga la echipa nationala", a declarat Arpad Paszkany, potrivit prosport.ro.

Nicolae Dica a plecat de la Steaua in vara anului 2008. Dupa ce nu a reusit sa se impuna la Catania, mijlocasul a fost imprumutat pentru o perioada de sase luni la Iraklis Salonic, acolo unde a bifat trei goluri in 13 partide.

"Am ajuns la un acord atat cu cei de la Catania, cat si cu Iraklis, clubul la care este imprumutat in prezent. Nicolae si-a dat acordul de a juca pentru noi, iar in cursul zilei de azi urmeaza sa semnam actele. Va fi imprumutat pana la vara, atunci cand il vom putea transfera definitiv. E un jucator care poate juca pe mai multe posturi, foarte valoros, pe care l-am dorit de mai multe ori. Ma bucur ca am reusit sa-l aducem", a mentionat si Iuliu Muresan pentru Newsin, citat de Fanatik.