Federatia Irlandeza de Fotbal s-a aratat dezamagita de refuzul Federatie franceze de a rejuca returul barajului in vederea calificarii la CM 2010, cu toate ca ambii capitani ai celor doua selectionate si-au dat acordul in acest sens.

"Federatia Irlandeza de Fotbal isi exprima dezamagirea fata de atitudinea Federatiei Franceze de Fotbal, care a refuzat propunerea unei rejucari a partidei, in ciuda dorintelor celor doi capitani, Thierry Henry si Robbie Keane, a majoritatii francezilor si irlandezilor, dar si a numeroaselor nume respectate din fotbalul international", se arata in comunicatul oficialilor irlandezi.

"Regretam ca in ciuda tuturor eforturilor noastre pentru rejucarea meciului, actiune ce ar fi restaurat integritatea jocului in fata publicului din intreaga lume, cerintele noastre nu au ajuns la urechile asurzite ale Federatiei Franceze de Fotbal. Fara indoiala, credibilitatea fair-play-ului a fost compromisa de acest incident. In ciuda dezamagirii noastre profunde, suntem recunoscatori jucatorilor nostri, minunatilor fani irlandezi, intregului public irlandez pentru sprijin, precum si solidaritatii poporului francez. Vom continua sa apelam la FIFA pentru a ne asigura ca asemenea exemple distrugatoare de inselatorie nu vor mai fi permise", a mentionat John Delaney, directorul executiv al Federatiei Irlandeze de Fotbal.

Irlandezii au cerut rejucarea partidei retur cu Franta din barajul pentru calificarea la CM 2010, dupa ce francezii au marcat in urma unui hent in careu al lui Thierry Henry. FIFA a declarat, vineri, ca rejucarea partidei este imposibila, deoarece una din regulile fotbalului este ca decizia luata de arbitru pe durata meciului este finala.