Cand ai o reputatie de om prefacut cu greu mai poti sa ii faci pe ceilalti sa creada ca de data asta chiar ai dreptate. In fata acestei situatii a fost pus Didier Drogba, in meciul pe care Chelsea l-a castigat cu 1-0 in fata campioanei Manchester United. John Terry a marcat unicul gol al partidei in minutul 76, dar arbitrul Martin Atkinson a fost personajul principal cu doua minute inainte de faza golului, cand a luat o decizie cel putin surprinzatoare.

Jonny Evans a avut o intrare criminala la Drogba, aplicandu-i ivorianului o lovitura de picior direct in piept. Arbitrul partidei l-a lasat pe Drogba sa se vaite pe teren, dupa care i-a dat un cartonas galben pentru simulare. Singurul care a parut ca se amuza din acest incident a fost Vidic, surprins de camerele de filmat cu un zambet pe buze.