Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) l-a sanctionat pe Dan Petrescu, antrenorul Unirii Urziceni, cu doua etape de suspendare si o amenda de 320 lei, ca urmare a eliminarii sale din partida cu Brasov, din optimile Cupei Romaniei. Nici Mihai Stoica nu a scapat nepedepsit, managerul Urziceniului fiind suspendat o luna, informeaza frf.ro.

Comisia de Disciplina a FRF s-a intrunit vineri, 30 octombrie, si a hotarat:

Oficialul echipei Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a fost sanctionat cu o luna suspendare si cu o penalitate sportiva de 640 lei. Antrenorul principal al aceleiasi echipe, Dan Petrescu, a fost sanctionat cu doua jocuri suspendare si cu 320 lei penalitate sportiva. Ambii au fost trimisi in afara incintei terenului de joc la partida cu FC Brasov, din Cupa Romaniei - Timisoreana, din cauza protestelor la adresa arbitrilor jocului.

Jucatori sanctionati cu suspendare si cu penalitate sportiva: Dinu Sanmartean (Gloria Bistrita) - 1 joc + 740 lei; Mihai Onicas (Steaua Bucuresti) - 2 jocuri + 3.000 lei; Balazs Borbely (FC Timisoara) - 1 joc + 740 lei.

In timpul partidei dintre Unirea Urziceni si FC Brasov din optimile Cupei Romaniei, in 27 octombrie, Petrescu si Stoica au contestat deciziile arbitrului Sebastian Coltescu si au fost trimisi in tribune in repriza a doua.