Brian Filipi, atacantul albanez al echipei Ravenna - din Lega Pro, a decedat in cursul noptii de vineri (ora 23) dupa ce a fost lovit puternic de o masina, informeaza Gazzetta dello Sport. Filipi (in varsta de 20 de ani) se afla impreuna cu coechipierul Stefano Scappini in momentul in care un autoturism l-a aruncat cativa metri mai incolo. "Am fost lovit de oglida retrovizoare, in timp ce Filipi a zburat pur si simplu in urma impactului brutal", a precizat Scappini.

Automobilul care i-a pus capat vietii lui Brian Filipi a fost gasit, cateva ore mai tarziu, de catre politie intr-o parcare, iar pana in acest moment nu se cunoaste numele soferului.

In varsta de 20 de ani, Brian (facea parte din echipa Under 21 a Albaniei) era una dintre tinerele sperante ale echipei Ravenna, de serviciile fotbalistului interesandu-se in ultima vreme mai multe formatii de Serie A.

"A fost adus imediat la spitalul din Ravenna, dar din pacate pentru el medicii nu au putut sa-l salveze. Este mare pacat ca un om atat de tanar si cu atatea de facut si-a pierdut viata", au declarat doctorii de pe ambulanta care l-au adus pe fotbalist la spital.

In cursul zilei de duminica, fotbalistul albanez ar fi fost titular in partida pe care Ravenna o disputa la Foggia. Dupa toate cele intamplate, oficialii echipei Ravenna au cerut Federatiei Italiene de Fotbal amanarea disputei.