Fiecare fan se bucura in felul sau: scandari, cantece, tobe, torte. Dar nimeni nu ii poate intrece pe suporterii sud-africani, cu vuvuzelele lor. Jucatori, antrenori si jurnalisti au cerut interzicerea trompetelor deoarece produc un zgomot infernal. Dar seful FIFA, Joseph Blatter nici nu ia in calcul sa interzica aceasta placere a africanilor.

Vuvuzela a devenit cunoscuta in toata lumea odata cu editia din acest an a Cupei Confederatiilor. Instrumentul este de diverse marimi (ajunge si pana la un metru) si culori, iar zgomotul produs a fost asemanat cu roitul albinelor. Cu cat e mai lunga vuvuzela cu atat sunetul este mai puternic. Fiecare suporter sudafrican are cate un asemenea instrument si sufla neintrerupt timp de 90 de minute. Plus prelungiri. "Nu este usor sa sufli in ele. Trebuie sa sufli foarte tare, cat de tare poti. Nu toti pot sa faca asta. Au existat oameni care le-au inapoiat pe motiv ca sunt defecte", a declarat un distribuitor de vuvuzele.

Originile trompetei sunt incerte. Unii sustin ca vuvuzela e specifica unor triburi din trecut, pe cand altii considera ca au fost importate ca jucarii din America si nu au fost vandute, pana cand fanii fotbalului le-au descoperit si au inceput sa le foloseasca, in urma cu aproximativ zece ani.

"Nu se termina niciodata. Este ca si cum ai fi atacat de o multime de lacuste incontinuu, timp de 90 de minute", a declarat in timpul meciurilor de la Cupa Confederatiilor comentatorul sportiv Mike Greenberg, de la ESPN.

Philip Kalinko, distribuitor de vuvuzele in Johannesburg: "Pentru fiecare persoana care iubeste vuvuzela exista o alta care o vrea interzisa. Eu stau in fata televizorului si nici macar nu aud vuvuzelele. Sotia mea, care sta langa mine zice ca nu suporta sa asculte zgomotul". Intr-un sondaj realizat de compania African Response se arata ca 71% din locuitorii Africii de Sud cred ca vuvuzelele vor face atmosfera de la CM 2010.

Xabi Alonso sau Bert Van Marwijk au cerut ca aceste instrumente sa fie interzise in timpul Cupei Mondiale din 2010, dar fara succes. Si se pare ca fenomenul vuvuzelelor se extinde. PerkalGifts, o firma distribuitoare de vuvuzele a vandut in ultimele saptamani aceste trompete in tari ca Olanda, Turcia, Austria, Marea Britanie sau Irlanda.

Vuvuzelele vor rasuna si la CM 2010, dar pana atunci, "fanii inraiti" le vor putea asculta duminica pentru ultima data in acest an. Spania intalneste gazda Africa de Sud in finala mica, de la ora 16:00, iar Brazilia si Statele Unite isi disputa trofeul Cupei Confederatiilor de la ora 21:30.