Autoritatile din Milano au arestat un barbat in varsta de 41 de ani care le promitea unor adolescenti ca vor face parte din echipele de tineret ale unor mari cluburi de fotbal din Italia, precum Inter, Fiorentina sau Empoli. Baietii, cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani, au fost obligati, insa, sa se prostitueze pentru cateva zeci de euro.

Persoana arestata, Francesco Deni, de 41 de ani se prezenta ca scouter, le arata tinerilor legitimiatii de club si le povestea despre un baiat care prin intermediul sau a ajuns la Inter. Adolescentii erau racolati din centrul orasului Milano, iar criteriul selectiei era "tineri frumosi si atletici". Minorii erau obligati sa se prostitueze, iar dupa deveneau ei cei care cautau victime noi.

"O situatie care trebuie sa ne dea de gandit deoarece baietii erau elevi normali si nu proveneau din familii defavorizate. Copii erau in special italieni, putini erau de alta nationalitate. Sunt copii care provin din familii bune, cu parinti profesori, angajati", a declarat Francesco Messina, cel care a condus ancheta, potrivit presei din Italia.

Ancheta a inceput in urma cu trei luni, cand un un psiholog s-a adresat autoritatilor, unul dintre adolescenti fiindu-i pacient. Psihologul a povestit politistilor ca baiatul i-a povestit ca un barbat l-a obligat sa se fotografieze si filmeze nud.

Francesco Deni va fi acuzat de prostitutie juvenila si racolare de minori. Italianul nu se face vinovat, insa, si de violenta sexuala deoarece baietii aveau peste 14 ani, varsta considerata "de consimtamant".