Patronul lui FC Timisoara, Marian Iancu, nu se asteapta la un rezultat favorabil echipei sale in semifinala de Cupa impotriva dinamovistilor. Problemele de lot pe care le are Gabi Balint ii ingrijoreaza pe timisoreni. "Avem o echipa intreaga de accidentati. A sta ne face vulnerabili in fata lui Dinamo", a spus Marian Iancu.

"E greu sa invingi o echipa ca Dinamo mai ales cand ai atatia accidentati, aproape o echipa intreaga. Asta ne face vulnerabili in fata lor. Insa, cei care vor juca vor trebui sa arate ca sunt la fel de buni ca si colegii lor. Dinamo vine cu un lot complet si odihnit, noi cu unul decimat si obosit", a spus Iancu potrivit Analog tv.

Iancu este insa multumit de delegarea lui Alexandru Tudor la disputa din semifinalele Cupei de marti. "Tudor e cel mai bun arbitru din Europa cand vrea el. Sper sa-l prindem intr-una din cele mai bune zile ale lui", a conchis oficialul banatean.

Gabi Balint: "Vom face tot ce este posibil sa ne calificam. Din pacate, acest meci se va juca cu portile inchise si va lipsi spectacolul. Nici la televizor nu va fi spectacol. Este foarte greu sa joci cu portile inchise. Chiar daca este un meci cu miza mare, pare mai degraba un meci amical de pe un teren din Turcia sau Cipru, din perioada de pregatire. Imi doresc sa invingem Dinamo si in campionat si in Cupa. Ambele partide contra lor sunt importante. Practic, va fi un fel de incalzire in vederea jocului de campionat"(sursa: site-ul oficial al lui FC Timisoara).

"Unul dintre obiectivele noastre este castigarea Cupei Romaniei. Din pacate, nu vom putea alinia formatia din ultimul meci, din cauza unor accidentari. Alexa si Artiom Karamian au 2% sanse sa joace, iar Curtean, Borbely si Magera sunt incerti".

Partida Dinamo-FC Timisoara, din semifinalele Cupei Romaniei, se va disputa marti de la ora 20:45 in direct pe Antena 1 si live-text pe HotNews.