Ninsoarea care s-a pornit in ultimele zile in toata tara i-a pus pe ganduri pe conducatorii cluburilor de fotbal din Romania. Majoritatea ar opta pentru amanarea returului, dar sunt si cateva voci care sunt de alta parere.

PRO amanare retur

Valeriu Argaseala, presedinte Steaua: "Pentru noi nu ar fi niciun fel de problema, dar corect ar fi, daca se amana, sa se amane toate".

Lucian Baroiu, CS Otopeni: "Daca vremea se va mentine asa, avand in vedere ca suntem programati la Cluj, suntem de acord cu amanarea. Vremea e total nefavorabila disputarii meciurilor de fotbal".

Oficial CFR Cluj: "Daca am avea maine (vineri) programat vreun joc, in mod sigur nu s-ar putea disputa. Terenul e foarte greu in acest moment. Daca va continua vremea in acest fel, in mod sigur vom cere amanarea returului".

Gabi Balint, antrenor FC Timisoara: "Sunt de acord cu amanarea pentru ca aici la noi ninge incontinuu. Ar avea de suferit atat spectacolul, cat si spectatorii din cauza vremii".

CONTRA amanarii returului

Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui: "Nimeni nu e mai informat ca mine in aceasta privinta. Sunt sigur ca vremea va fi frumoasa pana saptamana viitoare. Nu are rost sa amanam returul".

Ioan Horoba, vicepresedintele Gloriei Bistrita: "La Bistrita a nins si a fost putina zapada, dar am dat-o la o parte si cred ca se poate juca fara niciun fel de probleme".

Marius Stan, finantatorul de la Otelul Galati: "Nu cred ca se mai pune problema amanarii meciurilor. Nu cred ca mai este ca inainte de 1989, atunci cand o ploaie mai puternica strica terenurile. Nu sunt de acord cu o eventuala amanare, si asa pauza dintre competitii este destul de mare. La 1 februarie cred ca s-ar putea relua campionatul Romaniei".