Criza financiara mondiala este resimtita din plin si de Real Madrid, unul dintre cele mai bogate cluburi din lume, madrilenii solicitand un imens credit bancar pentru a-l cumpara in vara acestui an pe starul portughez Cristiano Ronaldo, informeaza goal.com. Pe vremuri de seceta, galacticii au gasit un sprijin in grupul bancar Santander.

Santander ar urma sa-i imprumute pe madrileni cu aproximativ 70 de milioane de euro, banii fiind directionati catre Manchester United pentru a obtine dezlegarea lui Ronaldo.

Presa iberica a scris in mai multe randuri ca fotbalistul lusitan ar fi ajuns la un acord cu galacticii la sfarsitul anului 2008, septarul de pe Old Trafford urmand sa soseasca in aceasta vara pe Santiago Bernabeu.

Conform AS, Realul va plati in jur de 85 de milioane de euro pentru semnatura lui Cristiano, fotbalistul urmand sa primeasca aproximativ 12 milioane de euro pe sezon plus un comision de 8 milioane pentru agentul acestuia (la semnatura).

Santander este una dintre cele mai importante banci din Europa, ibericii fiind implicati in Formula 1, acolo unde ii sponsorizeaza pe cei de la McLaren Mercedes, si in Copa Libertadores.