AS Roma - Cagliari 3-2 | AS Roma, fosta adversara a lui CFR din Liga Campionilor, a castigat in extremis trei puncte pe propriul teren in fata lui Cagliari. Totti ('39) a deschis scorul, reluand impecabil de la marginea careului un balon pasat de Vucinic. Totul parea sa decurga in favoarea gazdelor, insa in zece minute, Cagliari a intors rezultatul. Mai intai, Conti ('58) a egalat dupa o lovitura libera indirecta de la 20 de metri, sutand puternic, aproape de vinclul portii lui Artur. Apoi, Mexes greseste si nu iese in intampinarea lui Jeda, ('68) care marcheaza nestingherit de la marginea careului. Romanii se avanta furibund spre poarta lui Marchetti. Perrotta ('77) avea sa aduca egalarea cu un gol din foarfeca, din careul mic, iar Vucinic ('90+'3) a marcat golul victoriei la ultima actiune de poarta. Isterie pe Olimpico, in timp ce Vucinici si-a aruncat echipamentul de joc si se bucura in fata galeriei romane. AS Roma urca pe locul 10 cu 23 de puncte.

Rezumat: AS Roma - Cagliari

Bucuria lui Vucinic