Dorinel Munteanu este ingrijorat inainte de partida decisiva cu Fiorentina, pentru calificarea in primavara Cupei UEFA, tehnicianul confruntandu-se cu o serie de jucatori accidentati. In criza mare de efectiv, Neamtul este tentat sa-l foloseasca pe Semedo varf de atac impotriva italienilor.

"Nu s-a schimbat nimic in bine. Golanski a reintrat la antrenament, iar accidentatii se stiu deja. Sper sa revina Kapetanos, chiar daca pana acum nu s-a antrenat. Semedo este o solutie daca Stancu si Kapetanos nu joaca. Arthuro e accidentat de doua zile. Miercuri va fi alt joc, e un meci decisiv pentru noi si Fiorentina si o sa facem totul sa ne calificam", a precizat Dorinel Munteanu la Sport.ro.

Pentru a se califica in primavara cupelor europene, Steaua trebuie sa invinga pe Fiorentina, intr-o partida care se va desfasura, miercuri, de la ora 21:45, pe stadionul Ghencea.