Nu a fost de-ajuns ca Dinamo nu a obtinut niciun punct in ultimele doua etape. Ros-albii traiesc intr-un scandal continuu, desi echipa a fost pe primul loc etape bune. Dupa violentele fanilor de la Nijmegen si certurile interminabile de la nivelul conducerii, a urmat episodul Maneaua. Atmosfera este tensionata la maxim si nici Rednic nu mai este sigur de postul sau, conducatorii fiind nemultumiti de joc, de rezultate si pentru ca antrenorul nu poate sa ii tina in frau pe jucatori.

"Rednic savureaza si el aceste momente unice pe care le intuiam ca se petrec in ciuda eforturilor noastre", a comentat Dinu. "Ce era sa le faca Rednic, sa le angajeze o bona?", s-a intrebat si Badea. Postul antrenorului nu mai este insa atat de sigur. El a dat garantii ca echipa va termina pe locul 1 turul, insa sansele s-au diminuat considerabil. Clauza de 1 milion de euro este singurul lucru care ii impiedica pe conducatori sa il demita pe Rednic, pentru ca tehnicianul nu poate sa ii mai domine pe jucatori.

Tehnicianul pare ca a pierdut controlul vestiarului intrucat a fost nevoit sa faca multe concesii in momentul in care a revenit la echipa. In plus, se confrunta cu o debandada totala in vestiar. Adrian Cristea si Andrei Cristea au fost amendati luna trecuta pentru ca au petrecut intr-un local, acum a venit randul lui Torje, Ropotan si Pulhac. Dupa prima escapada, Rednic a hotarat ca jucatorii sa intre cu doua zile inainte de meci in cantonament, dar acest lucru nu i-a oprit pe fotbalisti.

Actionarii ar vrea sa se pregateasca pentru o remaniere a lotului fortati si de acest scandal, dar "plombele" ar fi aduse tot din strainatate, intrucat Rednic nu agreeaza colaborarea cu impresarii Becali si nu este dispus sa mai accepte repatrieri, iar conducatorii nu mai vor jucatori straini.

Ultima etapa programeaza intalnirea Dinamo - FC Arges, insa meciul se anunta incendiar prin prisma faptului ca suporterii vor cauta sa se razbune pe jucatorii care au patat culorile clubului.