Conducatorii francezi au trimis programul echipei lui Domenech pe durata deplasarii in Romania pentru meciul de la Constanta, din preliminariile CM 2010. Francezii le-au comunicat omologilor romani ca delegatia franceza va sosi pe aeroportul "Mihail Kogalniceanu" cu o seara inaintea meciului cu oamenii lui Piturca.

De la aeroport, oaspeţii se vor deplasa la Hotelul Europa din Eforie Nord, fără ca antrenorul Raymond Domenech să susţină vreo conferinţă de presă şi fără a fi programat vreun antrenament. Amenintat cu demiterea in cazul unui esec, Domenech vrea sa evite orice risc (inclusiv pe acela al unei raceli subite - vanturile puternice de la Marea Neagra au maturat deja nationala Olandei in preliminariile Euro 2008).

De obicei, în meciurile internaţionale, echipele oaspete efectuează un antrenament de acomodare cu arena care va găzdui partida. Prin refuzul de a se antrena pe stadionul din Constanta, francezii arata ca isi vor pregati lectiile acasa (si le vor repeta in camera de hotel!), departe de ochii posibililor spioni ai lui Piti.

Fireste, francezii vor părăsi România imediat după meci, dupa un dus rapid la vestiar!