Un sentiment aparte a insotit partida Stelei de-aseara. Chiar daca meciul s-a terminat cu regretele tuturor ca ai nostri nu au marcat macar o data din ocaziile avute, ceva din tot ceea ce s-a intamplat pe teren spune ca jocul acesta nu s-ar fi sfarsit oricum fara victoria lui Bayern.
Nemtii au emanat o stapanire de sine ciudata de-a lungul celor 90 de minute. O stapanire de sine manifestata inca de la sosirea la Bucuresti in raspunsurile lui Klismann la intrebarile jurnalistilor si continuata dupa partida in declaratia lui Klose care a spus ca se asteptau sa castige in Ghencea.
Mai mult, calmul lor de la fiecare actiune a fost insotit de o liniste gatuita de emotii amestecate cu sentimental unei usoare predari a fanilor.
Rar se intampla in Ghencea ca suporterii sa dezarmeze atat de rapid atunci cand echipa lor are un joc important. S-a petrecut ceva asemanator la acel 0-3 cu Lyon, cand insa linistea din tribuna a fost insotita de respectul pentru evolutia extraterestra a francezilor.
Cu nemtii, trairea a fost neplacuta. Fiecare atac al lui Bayer a parut de neimpiedicat din tribune ca urmare a slabiciunii aratate in teren de romani.
Zapata a fost cel mai bun om de pe teren pentru ca a fost pus de nenumarate ori in situatia sa-si castige acest statut, Radoi a parut sa fie o pierdere grea pentru ca nimic caracterul sau nu s-a simtit in atitudinea celor trimisi de Lacatus sa-l inlocuiasca.
Astfel, in conditiile in care portarul a fost cel mai bun om al nostru, iar un jucator defensiv a carui calitate in mobilizarea colegilor este extrem de apreciata a fost cea mai mare lipsa, merita Steaua un egal aseara?
1
0
