Fotbalistul Cristian Daminuta, care a evoluat ultima data la FC Timisoara, a fost cumparat de campioana Italiei, Inter Milano, in urma mutarii clubul de pe Bega urmand sa primeasca in jurul sumei de 300.000 de euro.

"Luni a fost trimis certificatul international catre Inter si Daminuta este oficial jucatorul lor pentru patru ani. N-a plecat cu forta, a plecat chiar dupa o disputa intre Inter si alte cluburi importante, ca Arsenal si Liverpool. Timisoara va primi intre 200.000 si 300.000 de euro, grila de formare a jucatorului. Am ales Inter pentru ca jucatorul si-a dorit mai mult sa ajunga in Italia decat in Anglia", a spus Florin Iacob, impresarul jucatorului, la Sport.ro.

In varsta de 18 ani, Daminuta va pleca alaturi de echipa de seniori a celor de la Inter intr-un stagiu de pregatire in Elvetia, pauza fiind prilejuita de partidele din preliminariile pentru Mondialul din 2010.