Bernd Schuster, tehnicianul celor de la Real Madrid, regreta faptul ca portughezul Cristiano Ronaldo nu va mai ajunge pe Santiago Bernabeu, fiind de parere ca in tricoul galacticilor vedeta lusitana si-ar fi imbunatatit semnificativ evolutiile.

"Respectam decizia sa deoarece este liber sa faca ceea ce vrea. Este pacat ca nu poate sa vina, deoarece si-ar fi imbunatatit cu siguranta evolutiile la noi", a precizat Schuster, cel care se afla la Bogota, acolo unde Realul intalneste intr-o partida amicala pe Independiente Sante Fe.

Dorit de Real Madrid, Ronaldo a declarat joi ca va ramane la Manchester United cel putin inca un sezon. Va fi interesant de vazut care va fi reactia fanilor de pe Old Trafford dupa ce portughezul a precizat in mai multe randuri ca isi doreste sa ajunga la formatia din capitala Spaniei.