Directorul general al celor de la Galatasaray, Adnan Sezgin, a declarat imediat dupa tragerea la sorti ca Steaua este o echipa buna si trebuie tratata cu seriozitate. Sezgin a laudat fotbalul romanesc insa a amintit ca echipele turcesti trebuie sa castige din nou puncte in competitiile europene.

"O echipa care a ajuns la acest nivel trebuie tratata cu seriozitate. Fotbalul romanesc este in crestere. Noi vrem sa intram in grupele Ligii Campionilor. Vrem sa ne concentram si sa reusim acest lucru. Acestea sunt meciuri importante pentru fotbalul din Turcia. Va trebui sa trecem de preliminarii pentru ca fotbalul din Turcia sa ajunga la un nivel mai inalt. Romania este o tara pe care o cunoastem, iar Steaua este o echipa pe care o stim. Vrem sa ne reprezentam tara in cel mai bun mod, atat in teren cat si in afara terenului", a spus Sezgin.

In randul presei din Turcia domina optimismul. Agentia Ajansspor considera ca Galata a avut noroc la tragerea la sorti, iar cotidianul Miliyet noteaza ca formatia turca va intalni un adversar facil. "Fotbalul romanesc crescuse in ultimii ani, dar in sezonul trecut a avut probleme in privinta repetarii performantelor. In sezonul trecut, Steaua a ocupat ultimul loc in grupa in Liga Campionilor. Desi nu a fost cap de serie la tragerea la sorti, Galatasaray a evitat echipele uriase si a picat cu o adversara mai facila".