Presedintele CFR-ului, Iuliu Muresan, recunoaste, intr-un material care dateaza de la promovarea formatiei din Gruia in prima liga a tarii (sezonul 2004-2005), ca a stimulat financiar adversarii echipei Jiul Petrosani, cei cu care ceferistii s-au luptat pentru a ajunge sub soarele Ligii 1.

"Lupta a fost cinstita din partea noastra. Si noi am mai stimulat echipe adversare Jiului si la alte echipe contracandidate", precizeaza Iuliu Muresan, cel care este unul dintre cei mai vehementi sustinatori ai regulamentului cand vine vorba de scandalul valiza de la Cluj (cel in care Steaua ar fi fost gata sa premieze cu 1.7 milioane de euro un eventual rezultat bun al celor de la Universitatea Cluj in partida cu rivalii de la CFR).

"Cred ca a procedat corect Comisia, desi nu detin toate datele dupa care s-a judecat. Sper ca in urma acestei decizii, fiecare sa-si vada de echipa lui si sa nu mai preocupe pe nimeni stimularea adversarelor altora. Daca se va mai intampla, atunci sa se sanctioneze. As vrea ca exemplul Stelei sa fie unul educativ pentru cei care se gandesc la astfel de lucruri, care afecteaza fotbalul romanesc", a declarat Muresan pentru Realitatea TV dupa decizia Comisiei de Disciplina a FRF de a mentine depunctarea Stelei.