Otelul - Vaslui 0-3, masa verde/ FRF schimba clasamentul Ligii, cu o zi inaintea ultimei etape!
Motivatia deciziei: comisia de apel a considerat ca Otelul a folosit doi jucatori (Szekely si Paraschiv) care se aflau in stare de suspendare.
Numai ca Otelul stia, la ora disputarii partidei, ca ii poate folosi, in urma unei decizii a aceleiasi comisii de apel! Este adevarat, comisia avea un alt presedinte care intre timp a demisionat: presedintele FRF Mircea Sandu ii ceruse rejudecarea cazului si mentinerea suspendarii celor doi, numai ca presedintele comisiei a refuzat, preferind sa renunte la functie.
Ca si in scandalul Bricheta, Otelul poate apela, exact cum a procedat si Rapidul, la CAF si TAS pentru a-si dovedi nevinovatia.
"Am auzit si eu de aceasta decizie, prima data am crezut ca e o gluma, dar daca acest lucru este adevarat, atunci Comisia trebuie sa se impuste . Noi doar am respectat decizia comisiilor de la FRF. A fost o decizie executorie, carnetele jucatorilor au fost trimise la club, deci nu vad unde este vina noastra", a declarat pentru ProSport Petre Grigoras, antrenorul Otelului.
Decizia vine cum nu se poate mai rau pentru galateni, cei care se afla in lupta directa cu Vasluiul lui Porumboiu pentru participarea in Cupa UEFA Intertoto, situatia din clasament modificandu-se radical in urma acestei decizii a Comisiei de Apel.
FC Vaslui acumuleaza in urma acestei hotarari 47 de puncte si urca pe locul sapte in clasament, in timp ce elevii lui Grigoras ajung pe locul 8, cu numai 45 de puncte.
Totul se intampla cu numai o etapa intainte de finalul unui sezon si asa controversat dupa episoade gen Bricheta. Miercuri, FC Vaslui intalneste pe Rapid pe propriul teren si are nevoie de un rezultat de egalitate ( in caz de egalitate de puncte va avea rezultatele directe in fata galatenilor), in timp ce Otelul da piept pe propria arena cu Poli Iasi.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
Altfel, cine sta sa-i asculte, sa comenteze, sa fie partizan la mizeriile lor ordinare ori e cu capul, ori nu are ce face ori e de-al casei...