​Juventus a câştigat Cupa Italiei pentru a 15-a oară, după ce s-a impus în fața formației Atalanta, scor 1-0, într-o finală disputată la Torino.

Jucatorii celor de la JuventusFoto: Jonathan Moscrop / imago sportfotodienst / Profimedia

Juventus a învins pe Atalanta în finala Cupei Italiei

Unicul gol al partidei a fost marcat de Vlahovic, în minutul 4.

Juve câștigase ultima oară acest trofeu tot după o finală cu Atalanta: 2-1 în 2021.

Juventus are cele mai multe trofee cucerite în această competiție: 15 (1938, 1942, 1959, 1960, 1965, 1979, 1983, 1990, 1995, 2015, 2016, 2017, 2018, 2021, 2024). Este urmată de AS Roma și Inter (câte 9).

După 36 de etape, cele două echipe se află pe locuri de Champions League în Serie A, dar la mare distanță de liderul Inter (92 de puncte). Trupa din Torino ocupă locul 4 (67 de puncte), iar echipa din Bergamo se află pe locul 5 (63 de puncte).