​Chen Xuyuan, fostul preşedinte al Federaţiei Chineze de Fotbal între 2019 şi 2023, care a recunoscut că a luat mită, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în cadrul amplei campanii anticorupţie care vizează sportul din această ţară, relatează AFP, citând presa de stat.

Chen XuyuanFoto: Zhou Junxiang / ChinaImages / Profimedia

Chen Xuyuan, închisoare pe viață pentru luare de mită

Chen Xuyuan a profitat de poziţia sa pentru a „accepta ilegal sume de bani de la alte persoane în valoare totală de 81,03 milioane de yuani”, adică 10,4 milioane de euro, potrivit Cotidianului Poporului.

Prin urmare, un tribunal din provincia Hubei l-a condamnat la „închisoare pe viaţă pentru acceptarea de mită, la pierderea pe viaţă a drepturilor politice şi la confiscarea tuturor bunurilor sale personale”.

Procesul fostului conducător, în vârstă de 67 de ani, a avut loc într-un context sumbru pentru fotbalul chinez, cu o echipă naţională eliminată fără glorie de la Cupa Asiei, şi o imagine a sportului afectată de delapidări.

Preşedintele Xi Jinping, el însuşi un fan al fotbalului, avea mari ambiţii pentru echipa naţională. Dar echipa, deseori ironizată de chinezi, rămâne blocată pe locul 79 în clasamentul FIFA, pe care se afla şi în urmă cu zece ani.

Această condamnare face parte dintr-o campanie majoră anticorupţie lansată de Xi Jinping în urmă cu un deceniu. În total, zece înalţi oficiali chinezi din fotbal au fost destituiţi pentru corupţie.

Fostul director general al Superligii chineze (CSL), Dong Zheng, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Sunt aşteptate şi alte verdicte.

Printre acestea s-ar putea număra şi fostul selecţioner al Chinei, Li Tie, care este anchetat pentru corupţie din 2022 şi se află în prezent în arest preventiv.

Fost jucător la Everton, el a recunoscut că a ajutat la cumpărarea mai multor meciuri care au permis echipelor chineze din divizia a doua pe care le-a condus să ajungă în prima ligă, înainte ca gruparea Wuhan Zall, unde era antrenor, să-i plătească lui Chen Xuyuan două milioane de yuani (255.000 de euro) sub formă de mită pentru a-şi asigura postul de selecţioner, transmite News.ro.